În Europa, vremea rea s-a instaurat de-a dreptul. Meteorologii spun că se așteaptă ca temperaturile să scadă până la minus 20 de grade Celsius, în timp ce în Estonia furtunile de zăpadă au afectat energia electrică a zeci de mii de oameni.
Zăpada a afectat Polonia, dar și alte țări, unde transportul public a fost blocat din cauza poleiului.
Meteorologii au avertizat că Polonia se va afla sub un val de aer foarte rece și că temperaturile vor scădea până la minus 15 grade Celsius, în unele zone fiind posibil ca minimele să fie de minus 20 de grade Celsius.
Totodată, peste 300 de curse aeriene au fost anulate, după ce patru aeroporturi care deservesc Londra s-au închis parțial sau complet.
Meteorologii au emis alerte cod galben de zăpadă, ceață și polei în mai multe zone, inclusiv în sud-estul și sud-vestul Angliei și nordul Scoției.
Temperaturile au scăzut la minus 10 grade Celsius în unele zone în ultimele zile.
De asemenea, în zona de nord-vest a Bosniei-Herțegovinei și în Croația, ploile abundente din weekend au dus la inundații puternice care au afectat zeci de case, potrivit Crisis24.com.
Un om a murit după ce o porțiune a unui drum a fost îngropată după o alunecare de teren în Bosnia Herțegovina.
În Estonia zeci de mii de oameni au rămas fără energie electrică în urma furtunilor de zăpadă. Insulele Saaremaa şi Hiiumaa din Marea Baltică au fost cel mai puternic afectate.
Şi alţi locuitori din alte regiuni ale ţării baltice din Uniunea Europeană au fost de asemenea afectaţi de pana de curent.
Traficul rutier, feroviar, naval şi aerian a fost întrerupt, în timp ce vehiculele pentru îndepărtarea zăpezii au acționat continuu.
Având în vedere condiţiile periculoase de pe drumuri şi prognoza meteo, autorităţile au sfătuit populaţia să lase maşinile acasă şi, dacă este posibil, să rămână la domiciliu.
A concerning situation is increasingly likely to unfold in #Poland, the #BalticStates and #Belarus on Sunday/Monday as a #WinterStorm may develop over these areas. Please monitor this closely as #warnings are already getting issued. We’ll have many updates over the coming days. pic.twitter.com/5taWUpbkDf
— ForceThirteenEU (@ForceThirteenEU) December 8, 2022